Niciodata n am inteles frica oamenilor fata de moarte, caci ii atat de sincera si clara fata de noi incat iti ramane sa o intelegi si sa o primesti asa cum este. Fara abstractii, imagineaza ti doar un sentiment calm, linistit ce il ai cand stai lungit si relaxat si respiri atat de usor de parca nu mai ai rasuflare. Nu i bine sa stii ca nu mai existi si tot din jurul tau ce ar avea vrio legatura cu persoana ta dispar, acele legaturi imaginare dispar, gandurile, tot? Nici macar nu stim daca constientizam ca am murit dupa ce ni se intalmpla, ii ca si cum ai intinde mana in ecranul negru al televizorului incercand sa pipai ceva pe partea ailalta, daca am mai avea simturi, ma rog. Dar linistea, cuprinde mai mult decat absenta sunetului, cuprinde inertia corpului, nepasarea amplasarii sau existentei lui ci doar mintea, un gol ce si vibreaza linistea insistenta ca sa ne dea de stire de prezenta ei si doar a ei. Pana la urma tot ce a contat cel mai mult pentru tine se transforma in liniste, memorii, concepte, informatii, secretul fericirii sau a vietii fara moarte)) cand iti gasesti linistea. Moartea ii atat de simpla, o stii cum vine si si face treaba instantaneu, daca incerci sa ma contrazici pai eu iti vorbesc chiar de moarte, nu de incercari sau revenirile din rai. De momentul sigur al verdictului ca ai fost plecat, zic ei.
Daţi-ne aripi! Să ne târâm prin spaţiu. 